nikudy

Este o poveste ce îţi provoacă în suflet sentimente de compasiune şi bunăvoinţă faţă de nenorocirile altora. Pe de altă parte faci cunoştinţă cu societatea americană a anilor '60 în care părinţii care aveau copii cu dificultăţi mentale aveau puterea de a-i abandona fără nici un resentiment în centre instituţionalizate deplorabile în care lucrau "demoni" cu chip uman. Pasajul în care este prezentat un asemenea loc pentru acesti pui de oameni este sfâşietor şi a trebuit sa trag aer în piept de câteva ori pentru a putea citi în continuare. Într-o noapte de iarnă cu o ninsoare teribilă, medicul ortoped David Henry merge la spital împreuna cu soţia, Norah. În lipsa unui ginecolog, David împreuna cu ajutorul asistentei Caroline Gill o ajută pe Norah să aducă pe lume un băieţel perfect sănătos, Paul. Pe neaşteptate, medicul descoperă că soţia lui este însărcinată cu gemeni şi o aduce pe lume şi pe micuţa Phoebe. Imediat după naştere, David îşi dă seama că fetiţa are sindromul Down şi i-o dă asistentei, explicând că moartea bolnavei lui surori i-a distrus mama şi nu doreşte să se întâmple la fel cu Norah. În schimb, pe Phoebe vrea să o trimită într-un centru specializat motivând că oricum nu va trăi mult, iar pe soţia lui o va informa că micuţa a murit chiar la naştere. Caroline, instruită unde să ducă copilul, vizitează instituţia şi nu are puterea să o lăsa acolo pe Phoebe. Astfel decide să o păstreze şi renunţând la totul, se mută într-un alt oraş. În urma deciziei pe care a luat-o David, care ajunge să îl bântuie toată viaţa, Norah suferă luni de zile de depresie. Ca şi cum sufletul unei mame simte că puiul ei trăieşte, ea nu este capabilă să treacă peste un asemenea moment. De fiecare dată aduce în discuţie amintirea fetiţei, torturându-l în neştiinţă pe David. Între cei doi se instalează treptat distanţa, ca pe la mijlocul romanului doctorul să moară fără a dezvălui secretul.

2022-10-21 05:41