yaochao

Recent am făcut cunoştinţă cu acest minunat autor, care a scris multe romane cu teme dedicate ţinuturilor şi populaţiilor exotice. Unul dintre ele este Bora Bora, o carte superbă din punct de vedere al descrierilor, dar şi a subiectului abordat. Geografic, insula Bora Bora se află în Pacificul de Sud, o perlă a acestui ocean, un adevărat tărâm al zeilor. Se pare că numele oficial al insulei (în tahitiană) vine de la "Pora Pora" sau "Vavau", respectiv "Mai te pora", ceea ce înseamnă "primul născut" şi "creat de zei". Romanul ne prezintă viaţa spectaculoasă a unui trib exotic, o rasă străveche de navigatori pricepuţi, dar şi povestea tânărului Tapu Tetuanui ce devine un dibaci marinar cu ajutorul mentorului său, Miti Matai. Intriga se declanşează cînd în urma unui atac sângeros asupra insulei Bora Bora, locuitorii acesteia decid să se răzbune. Astfel un grup bine pregătit porneşte în aventura recuperării fetelor şi a prinţesei răpite, a perlei sfinte şi a centurii regale furate. Călătoria se desfăşoară în jurul anului 1663, perioada marilor descoperiri geografice realizate de către europeni. Aşadar, are loc o întâlnire între cele doua culturi pe o insulă pustie. Din multe puncte de vedere, europenii (mai precis, spaniolii) le sunt superiori, dar, din altele, le sunt cu mult inferiori polinezienilor, cum ar fi igiena personală, deşi au la dispoziţie un ocean, dar şi tehnicile de supravieţuire in caz de naufragiu. Polinezienii au întâlnit pentru prima dată metalul, considerâdu-l bucaţi căzute din soare sau din lună. Descoperirea unor cuţite care taie aproape fără să apese, a unor oale care pot fi puse direct deasupra focului şi a unor oglinzi în care îşi pot vedea chipul, îi fascina atat de mult încât credeau că din acel moment viaţa lor avea să se învârtă în jurul acelor cuţite, oale sau oglinzi. Iar când au primit monede de aur aceştia le priveau ca pe "mici pietre galbene, de formă rotundă şi cu feţele plane, pe care se puteau zări cat se poate de clar un chip omenesc şi nişte semne ciudate şi, privindu-le, Tapu Tetuanui se convinse că tocmai primise în dar un talisman magic, care deschidea toate porţile". Nu aveau nici cunoştinţe de sţiinţe exacte, nepricepând de ce pe insula rece (era de gheaţă, dar nu cunoşteau acest lucru), cadavrele după două sau trei zile, încă nu începuseră să se descompună sau să miroasă urât, ci rămâneau intacte, de parca ar fi dormit. "Aceasta chiar că depăşea puterea de înţelegere a unor oameni obişnuiţi ca cei din Bora Bora". Cu toate acestea, erau nişte oameni ai mării cu tehnici de navigaţie fascinante şi autentice. De exemplu, ei îşi croiau drumul până la destinaţie cu ajutorul stelelor "luna este ca o logodnică tânără şi capricioasă, pe când stelele sunt precum o soţie fidelă, care nu te părăseşte niciodată. Întotdeauna se află acolo unde trebuie să se afle şi îţi spun ce trebuie să faci". Vreau să mai menţionez că pe coperta cărţii nu se află întâmplător o celebră pictură de-a lui Gaugain. În primul rând, el locuind în Marchize şi căsătorindu-se cu o băştinaşă, aici a pictat marea parte a operelor sale, iar în al doilea rând, se spune că nici măcar picturile lui viu colorate nu întrec frumuseţea naturală a insulei Bora Bora.

2022-10-21 05:41